Transcript
Close Ad Arthur Koestler: Al treisprezecelea trib. Imperiul khazarilor si mostenirea lor
Arthur Koestler Al treisprezecelea trib. Imperiul khazarilor si mostenirea lor Ed. Antet Din cuprins: - Inãltarea, convertirea si declinul khazarilor; - Mostenirea: Pribegia, De unde veneau, Interferente si curente contradictorii, Rasã si mit; - Câteva implicatii: Israelul si diaspora. „Istoria Europei si a lumii nu poate fi înteleasã, în adevãrata ei semnificatie, fãrã cunoasterea profundã a istoriei poporului evreiesc, istorie bazatã pe o religie „nationalã”, exclusivã, care a servit si care constituie premisele religiei crestine si islamice. Practicatã în templele „comunitãtilor”, religia mozaicã înfãtiseazã o permanentã comemorare si exaltare a istoriei unui popor alcãtuit din 12 triburi care au plecat din regiunea mesopotamicã a centrului Ur, au trecut prin Egipt de unde au migrat din nou în Palestina. Dupã includerea Palestinei în Imperiul Roman, evreii semiþi s-au întins în tot imperiul. Cu aceasta a început diaspora, care dureazã si astãzi. Putini mai sunt azi evreii semiti împrãstiati în lume. Diferite alte etnii au adoptat religia mozaicã. Între acestea, khazarii, turcomani din stepele scitice, care si-au ales aceastã religie în anut 740 a.D., cu toate cã nu aveau nimic în comun cu poporul semit. Statisticile aratã cã astãzi, majoritatea preponderentã a celor 15- 20 de milioane de „evrei” din lume sunt cei de origine khazarã, cu un aspect fizic diferit, numiþi Askenazi. Alungati de alti nãvãlitori, ei au împânzit Europa si America, unde au o bunã situatie economicã si o mare influentã politicã. Aceastã situatie se datoreste organizãrii extraordinar de eficiente a comunitãtilor mozaice din lume, legate într-o federatie mondialã. Asadar, mozaismul este o societate formidabilã, cu o structurã socio- politicã mai
puternicã decât etnia si statul. Este ceea ce rezultã din opera documentatã cu lux de amãnunte a lui Arthur Koestler, care fiind si el khazar mozaic din Tara Mogiorilor, este departe de orice îndoialã sau suspiciune de antisemitism, termen nejustificat si obsolent. Pe plan istoric, gloria khazarã nu poate lipsi din istoria „ebraicã” a fondatorului Moise, desi vine de la un popor de rasã diferitã, care pe drept cuvânt poate fi calificat drept al 13-lea trib.” J.C.D. „Cam pe vremea când Carol cel Mare s-a încoronat împãrat al Apusului, granitele rãsãritene ale Europei între Caucaz si Volga erau dominate de un stat evreiesc cunoscut sub numele de Imperiul khazarilor. La apogeul puterii sale, din secolul al VII-lea pânã în secolul al X-lea d.Hr. a jucat un rol important în modelarea destinului Europei medievale si deci si al celei moderne. Tara khazarilor – cu populatie de origine turcã – ocupa o pozitie strategicã: cheia la poarta dintre Marea Neagrã si Marea Caspicã unde se înfruntau marile puteri orientale la vremea aceea. Ea servea de tampon care sã ocrotescã Bizanþul de invaziile triburilor barbare flãmânde sau avide din stepele nordice si mai târziu de vikingi si neamul rhus. Dar la fel de important este faptul cã armatele khazarilor au stãvilit în chip eficace avalansa arabã chiar în stadiile ei cele mai devastatoare, împiedicând astfel cucerirea Europei rãsãritene de cãtre musulmani. Câtiva ani mai târziu, probabil în 740, regele, Curtea sa si clasa conducãtoare –a militarilor- au îmbrãtisat credinta mozaicã, si iudaismul a devenit religia de stat a khazarilor. Nu încape îndoialã cã aceastã hotãrâre i-a uimit pe contemporani la fel de mult cum i-au surprins si pe cãrturarii moderni dovezile acestei realitãti oferite de izvoare arãbesti, bizantine, rusesti si ebraice. Ne vom multumi însã cu observatia cã aceastã convertire oficialã (în pofida prozelitismului crestin practicat de Bizant, în ciuda influentei musulmane din Rãsãrit, precum si a presiunii politice exercitate de aceste douã puteri) la o religie care nu beneficia de sprijin din partea nici unei puteri politice, fiind dimpotrivã persecutatã de mai toate, nu poate fi consideratã un simplu accident. Ceea ce rãmâne discutabil este destinul khazarilor evrei dupã distrugerea imperiului lor, în secolul al XIII-lea. În aceastã problemã izvoarele de informatie sunt sãrãcãcioase, însã mentioneazã totusi diferite asezãri medievale ale khazarilor în Crimeea, Ucraina, Ungaria, Polonia si Lituania. Tabloul general care se degajã din aceste informatii fragmentare este acela al unei migratii a triburilor si colectivitãtilor khazare în aceste regiuni ale Europei rãsãritene – în special Rusia si Polonia – unde, în zorii epocii moderne, se afla cea mai mare concentratie de evrei. Iatã ce i-a fãcut pe diversi istorici sã presupunã cã o mare parte, dacã nu cei mai multi dintre evreii orientali – si deci aceeasi cotã din evreimea mondialã – s-ar putea sã fie
de origine khazarã si nu semitã. Implicatiile ample si cu bãtaie lungã ale acestei ipoteze ar putea explica marea prudentã si rezervã mannifestate de istorici în abordarea acestui subiect – atunci când nu-l ignorã cu desãvârsire. Astfel, în editia din 1973 a lucrãrii Encyclopaedia Judaica, articolul despre khazari este semnat de prof. Dunlop, însã existã o sectiune separatã care se ocupã de „evreii khazari dupã cãderea regatului” semnatã de coordonatorii lucrãrii si scrisã cu intentia evidentã de a evita sã zdruncine dogma „poporului ales” din mintile credinciosilor. A. N. Poliak, profesor de istorie medievalã a evreilor la Universitatea din Tel Aviv, scrie cã realitãtile impun „un nou mod de abordare atât a problemei relatiilor dintre evreimea khazarã si celelalte colectivitãti evreiesti, cât si a întrebãrii cât de departe putem merge în considerarea acestei evreimi (khazare) drept nucleu al marii comunitãti evreiesti din Europa orientalã... Descendentii acesteia – cei care au rãmas pe loc, cei care au emigrat în Statele Unite si în alte tãri, precum si cei care s-au dus în Israel – formeazã astãzi marea majoritate a evreimii mondiale. Aceste rânduri fuseserã scrise înainte de a lua lumea cunostintã de proportiile reale ale holocaustului nazist, dar acest amãnunt nu modificã faptul cã marea majoritate a evreilor care au supravietuit în lumea contemporanã sunt de origine est-europeanã – si deci, probabil, mai ales khazarã. Dacã asa stau lucrurile, înseamnã cã strãmosii lor nu veneau de pe malurile Iordanului, ci de pe ale Volgãi, nu din Canaan, ci din Caucaz. Dacã se va dovedi cã acesta este adevãrul, atunci termenul de „antisemitism” ar deveni fãrã noimã, s-ar goli de continut, s-ar baza pe o conceptie falsã împãrtãsitã atât de cãlãi, cât si de victimele lor. Povestea Imperiului khazar, asa cum se dezvãluie ea încetul cu încetul din trecut, începe sã aparã ca cea mai cruntã farsã pe care a pus-o vreodatã la cale istoria. Sãpãturile arheologice au arãtat cã Regatul khazarilor era încojurat de un lant foarte complicat de fortificatii, care îi apãrau frontierele nordice dinspre stepe. Aceste fortãtete alcãtuiau un arc semicircular din Crimeea peste cursul inferior al Donetului si al Donului pânã la Volga; înspre miazãzi erau apãrate de Muntii Caucaz, spre apus de Marea Neagrã, iar spre rãsãrit de „Marea Chazarilor"– Caspica. La apogeul puterii lor ei aveau sub control, sau supuneau la biruri, circa treizeci de natiuni si triburi diferite stabilite pe teritoriile vaste cuprinse între Caucaz, Marea Aral, Muntii Ural, orasul Kiev si stepele ucrainiene. Dincolo de aceste dominioane întinse, armatele khazarilor mai fãceau expediþii de jaf si în Gruzia si Armenia sau pãtrundeau în Califatul arab pânã la Mosul. Dar cine erau acesti oameni remarcabili – remarcabili atât prin puterea si realizãrile lor, cât si prin convertirea la o religie de paria? Cronicarii
timpurilor notau: „Cât despre khazari, ei se aflã la nord de pãmântul locuit. Pãmântul lor este rece si umed, de aceea fetele lor sunt albe, ochii albastri, pãrul fluturând în plete si mai ales rosu, trupurile mãrunte si firea rece. Înfãtisarea lor e îndeobste sãlbaticã.” O cronicã georgianã, fãcându-se ecoul unei traditii vechi, îi identificã pe khazari cu armiile lui Gog si Magog – „sãlbatici, cu fete hidoase si deprinderi de fiare sãlbatice, care beau sânge de om”. Un autor armean se referã la „multimea îngrozitoare a khazarilor cu fete lãtãrete si obraznice, fãrã gene si cu plete lungi ca ale femeilor”. Si în sfârsit, geograful arab Istakhri, unul din principalele izvoare spune: „Khazarii nu seamãnã cu turcii. Au pãrul negru si sunt de douã soiuri: unii kara-khazari (khazarii negrii) oachesi la fatã, aproape mãslinii de parcã ar fi indieni si ceilalti, albi (ak-khazari)”. Deconspirarea francmasoneriei
Sponsored by